duminică, 27 iunie 2010

Probleme de oameni mari

Intotdeauna mi-am dorit sa fiu un om mare. Mi se parea mie ca viata de oameni mari e mult mai interesanta decat viata mea. Mi se parea mie ca oamenii mari sunt liberi sa faca ce vor ei. Observasem ca ei pot pleca noapte de acasa, ca pot sta treji pana dupa miezul noptii, ca nu dau explicatii nimanui, ca nu plang cand sunt certati sau ca nu-i verifica nimeni daca si-au facut temele.
Parea frumos. Parea perfect. Parea ca nu mi-as putea dori altceva. Trebuia doar sa astept sa treaca timpul. Si el a trecut.

Astazi sunt un om (aproximativ) mare.
Astazi pot sa fac (aproape) toate lucrurile pe care le face un om mare.
Astazi au aparut si problemele de oameni mari. Ele nu mai dispar peste noapte asa cum se intampla cu problemele din copilarie. Le gasesc mereu aici, in sufletul meu, sufocandu-ma, invelindu-mi aripile in plumb. Azi nu mai pot sa zbor spre soare. Raman tintuia pe pamant si-mi privesc neputincioasa inima. O privesc cum se sfarama in mii si mii de bucati, fara ca eu sa pot face nimic. Strang toate bucatile in palme si astept sa vina cineva sa mi le lipeasca la loc. In zadar.

Astazi as vrea sa fiu iar copil. Dar cine sa-mi redea copilaria??

....si inca ma sufoc.....

Un comentariu:

  1. Nu-ti dori sa fii om mare. Toti ne-am dorit asta... O sa iti doresti sa fii copil din nou, dar clepsidra de clipe minunate nu se mai poate intoarce...

    RăspundețiȘtergere