vineri, 4 iulie 2014

Promisiuni

Nu te inteleg. Intotdeauna ceri sa ti se promita. La fiecare pas ai nevoie de asigurari si fiecare afirmatie vrei sa-ti fie intarita cu o promisiune. Iti place atat de mult siguranta asta, iar eu nu te inteleg.

Pe mine.
Pe mine nimic nu ma sperie mai mult decat o promisiune. Nici macar dezamagirea.
Si nimic nu-mi spulbera linistea mai usor decat o promisiune.

Acum tu nu ma intelegi. Iti voi explica.

Promisiunea implica obligatie. Si este cel mai infricosator gandul ca tu ai facut ceva pentru mine din obligatie.
Din obligatie.
De un milion de ori as prefera sa raman aici, fara nimic, decat sa fi primit ceva ce tu n-ai fi vrut sa-mi dai.
De un milion de ori as prefera sa nu am certitudine decat sa ma intreb "De ce? Ca asta vrei? Sau ca trebuie?".

joi, 19 iunie 2014

Niciodata

Sunt lucruri pe care nu le vei primi niciodata. Stii asta. Si o simti pana in maduva oaselor. Nu conteaza cat de mult ti le doresti. Nu ai nici o sansa. Nu ai avut niciodata. Imposibil, oricat de mult ai incerca. Oricat de multa ambitie ai avea.

Dar trebuie sa gasesti o cale...

O cale sa te convingi ca nu ai nevoie de ele. Ca sufletul tau nu le vrea. Nu le mai vrea.

Sa gasesti o cale...

miercuri, 11 iunie 2014

Putere

Ajunsese devreme. Urma sa-l astepte. Era bine. Avea timp sa gandeasca. Sa creeze un discurs coerent. Ii era greu. Nu era pregatita de confruntare, iar sufletul ii cerea din rasputeri sa fuga. Nu avea sa faca asta.
Cauta cuvintele potrivite cu care sa ii explice. Ce simte, desi nu intelege cum a putut sa confunde lucrurile in acest mod. Ca stie ca el nu simte la fel, dar are nevoie de confirmare. Are nevoie sa-l auda pe el spunand "Nu" ca sa poata trece peste si sa distruga orice urma de speranta care i-ar fi navalit prin suflet. Ca sa fie sigura ca niciodata nu a existat un "poate".
Simtea cum i se scurge printre degete fiecare farama de speranta. Ramanea gol in urma. Incerca sa isi imagineze valul de dezamagire ce avea sa vina. Nu voia sa o prinda nepregatita. Paradoxal, toata aceasta situatie i se parea amuzanta si-ar fi putut sa rada de ea insasi daca ar fi pus un lacat pe suflet.
Timpul se scurgea cu repeziciune, iar momentul inevitabil urma sa soseasca in curand. Inca nu stia cum avea sa gaseasca puterea sa deschida gura si sa vorbeasca, dar trebuia.

Trebuia.

marți, 3 iunie 2014

Nevoi

Crezi ca ma hranesc cu iubire si fericire? Ca am nevoie de siguranta si voie buna sa respir? Ca ma voi transforma in farame la primul semn de teama?
Te inseli.
Ma folosesc de suferinta si dezamagire, tristete si singuratate. Indiferenta. Ale mele. Si cresc mai puternica pentru a putea primi un nou val de suferinta pe care sa-l transform in iubire. Pentru tine.
Nu ma sperie nici singuratatea, nici tristetea, nici toate lucrurile de care fugi tu fara sa privesti inapoi. Le vreau. Am nevoie de ele pentru mine. Sa fiu mai buna. Sa evoluez. Sa accept. Sa gandesc.

Le vreau!

vineri, 30 mai 2014

Locul ei

Incerca cu greu sa treaca prin multime. Se grabea si tocmai atunci toti acei oameni mergeau in directia gresita.  Prea multi. Prea multi. Era multumita totusi ca niciun chip nu-i era cunoscut. Nimeni care sa observe, prin trasaturile schimonosite ale fetei, lupta ce se dadea in ea. Nimeni care, cu doar un cuvant, sa-i farame controlul labil asupra reactiilor ei. Un zambet sa fi trebuit sa schiteze si totul era pierdut.

Nu mai putea mentine pentru mult timp sarada aceea.Se grabea. Se grabea se ajunga in locul ei. In locul unde ar fi fost singura. Si-ar fi putut sa planga. Sa rada. Sa tipe. Sa taca. In locul unde ar fi putut sa fie ea.
Acolo linistea nu ar fi stanjenitoare. Si nici cuvantul. Ar putea rosti cu voce tare tot ce are in suflet. Peretii asculta, dar nu judeca. Pastreaza secretul. Ar putea spune tot ce are in suflet si nimic nu s-ar intampla.

Parea departe, dar trebuia sa ajunga. In locul ei totul avea sa fie bine. Perfect.

duminică, 25 mai 2014

Curaj

Nu sunt o persoana curajoasa. Niciodata nu am fost. Si nu imi asum riscuri oricat de multe lucruri trec pe langa mine din aceasta cauza.

Sunt lasa. Recunosc asta. Sunt lasa si mai degraba te-as pierde decat sa ma destainui tie. Sa-ti spun ce simt.  Pentru ca mi-e teama. Pentru ca sunt nesigura si imatura.
Riscul acesta capata valente inimaginabile in mintea mea.

Nu ma voi schimba. Nici nu voi incerca macar.

Deci tu trebuie sa fi cel curajos. Daca vrei. Poate crezi ca merit.

Nu ma lasa sa dau inapoi. Sa fug. Pastreaza-ma!

miercuri, 21 mai 2014

Neconditionat

Imi spui ca astazi nu-ti mai pasa. Ca ma poti ignora. Astazi iti pare ca n-am existat vreodata.
Nu inteleg aceasta graba a ta de a ma sterge din memorie si ma doare. Nu stiu sa fiu o persoana atat de groaznica.  As avea dreptul sa-ti raspund la fel, dar nu pot. Nu vreau.

Mie inca imi va pasa ce ti se intampla. Sa  te ignor? Sa te cred strain? Nu pot. Ai fost parte din viata mea si pentru asta iti voi dori intotdeauna fericire. Voi spera din toata inima sa-ti implinesti toate acele visuri pe care mi le confesai in miez de noapte, cand nu puteai dormi. Din timp in timp imi voi opri gandul asupra ta si-ti voi dori tot binele din lume.

Eu iti voi raspunde altfel. Voi renunta pentru o clipa la convingerea ca toti suntem egali si-mi voi permite aroganta de a spune ca, in comparatie cu tine, astazi sunt un om  mai bun, mai frumos si mai puternic. Pentru ca imi pasa neconditionat. Pentru ca eu pot  dori fericirea cuiva care nu mai stie ca exist.


marți, 13 mai 2014

Rai

Ma fascineaza si ma inspaimanta aceasta super-putere a ta de a rupe bucati din rai si a le cuprinde intre bratele tale. Mintea mea nu poate intelege cum tu, un simplu om, poti tine in maini perfectiunea. 
Fiecare imbratisare a ta se transforma in raiul meu propriu si personal. Si nu exista altceva in afara de acum. Nici trecut. Nici viitor. Si nu exista spatiu. Nici oameni. Nici cuvinte.

Si nu exista ganduri. Nici intrebari. Raspunsuri. Doar raspunsuri.

Ma fascineaza abilitatea ta de a estompa framantarile mintii mele ce se prefacusera intr-un zgomot  de fundal omniprezent.

Ma inspaimanta dorinta mea de a ma preda. De a renunta si a ma retrage in acel moment mirific. Ma infioara transformarea ce se petrece in mine.

Dependenta.
Super-puterea ta imi da dependenta.
Ma fascineaza si ma inspaimanta.

vineri, 9 mai 2014

Suflet pereche

In momentul acela, stand langa el, gandurile i se pierdusera in idei neobisnuite.

Isi  imagina cat de usor ar fi sa il iubeasca. Cat de usor sa o iubeasca.

Natural. Ca respiratia.

Ei sunt partile unui puzzle care se imbina perfect.

Natural. Ca respiratia. Perfect.

Se gandea cum ar fi relatia lor.  Cel mai bun lucru din lume.

Usor. Natural. Ca respiratia. Perfect.

Stateau pe aceeasi banca, in acelasi timp, unul langa altul. Fara sa stie, impartaseau aceleasi ganduri.

Atat de aproape si totusi atat de departe.

...........

Dar atunci nu era momentul. Acela nu era locul.

marți, 6 mai 2014

Acum!

Acum e timpul sa vorbesti! Sa spui ce ai de spus!

Intotdeauna ai fost o persoana buna. Intotdeauna ai inteles. Intotdeauna ai acceptat.

Dar tu nu esti un peste! Memoria ta nu se reseteaza la fiecare trei secunde. Frustrarile se strang.

Acceptand totul nu vei deveni mai buna, ci te vei trezi intr-o buna zi inecata intr-o mare de sentimente negative.
Te vei trezi candva ca urasti oameni. Tu, care azi ii iubesti pe toti, maine vei uri oameni.

E dreptul tau sa nu fi de acord. E dreptul tau sa spui.

Trezeste-te!

Acum!

De dragul tau... De dragul lor...


marți, 15 aprilie 2014

Dezamagire

Acele cateva cuvinte de care se temea cel mai mult fusesera  rostite. Le intuia, dar confirmarea a venit ca un dus rece. Orice urma de speranta se evaporase acum, iar cuvintele ii rasunau in minte la nesfarsit.
In momentele acelea timpul parea sa se fi dilatat pentru ea. Secundele-i pareau ore in timp ce incerca sa gaseasca  reactia potrivita unei persoane careia nu-i pasa.

Se stradui sa schiteze un zambet cat mai natural, dar muschii nu o ascultau. Se chinuia sa mentina zambetul acela nereusit, dar tot ceea ce isi doarea era sa fuga, sa fuga, sa fuga pana cand  ar fi ramas  singura  si ar fi putut sa digere in liniste cuvintele ingrozitoare care inca-i rasunau in cap.
Avea totusi de mentinut aparentele. Rostea cu grija fiecare cuvant de parca orice neatentie i-ar fi tradat emotiile. De parca lupta ce se dadea in ea ar fi iesit la iveala.

Si inima ei...  simtea cum se transforma in plumb. Parea din ce in ce mai greu sa o tina in loc. Ii parea ca gravitatia avea un efect de zece ori mai mare asupra inimii, impingand-o spre pamant. In pamant. Stia ca inca respira, dar avea impresia ca aerul nu-i mai ajunge in plamani si se sufoca. Orice respiratie profunda era in zadar...

Inca zambea fals in timp incerca sa-si focuseze atentia asupra discutiei neutre ce tocmai incepuse.

luni, 14 aprilie 2014

Implinire

Era mijlocul noptii si ea statea in celalat colt al patului, cu picioarele aduse la piept si mainile sprijinite pe genunchi, privindu-l. In camera intunecata fata  lui parea ciudata, neobisnuita. Dar ea stia ca, dincolo de umbrele ce se jucau pe chipul lui, era aceeasi persoana care i-a daruit  lucruri pe care nu s-a gandit niciodata sa le ceara.
Niciodata pana atunci nu a reusit sa exprime in cuvinte tot ce simtea cand se gandea la el. Dar in noaptea aceea totul a devenit clar. Fiecare cuvant imprastiat prin ganduri, prin sentimente se aseza, frumos, la locul lui in ceea ce avea sa fie, asa cum i-a marturisit mai tarziu, lectura lui preferata. Se repezi spre noptiera, din sertarul careia lua stiloul si agenda si incepu sa scrie...

Nu cred ca exista ceva pentru care sa nu iti  fiu recunoscatoare. Ai aparut in viata mea atunci cand ma asteptam mai putin. Si ai schimbat-o pentru totdeauna.
Iti multumesc ca nu ai pus niciodata la indoiala increderea in mine. Ca m-ai facut pe mine sa am incredere in mine si, poate cel mai important lucru, ca m-ai facut sa am incredere in tine. Sa pot sa ma arat in fata ta fara voaluri si fara masti. Incredere sa stiu ca tu vei fi intotdeauna langa mine, cand voi avea nevoie, dar si cand nu.
Iti multumesc ca m-ai acceptat asa cum sunt, cu visele si cu temerile mele. Ca m-ai sustinut si ambitionat  sa-mi indeplinesc fiecare dorinta, fiecare vis, fiecare scop, fara sa ma lasi sa renunt atunci cand credeam ca totul e in zadar.
Iti multumesc ca ai vazut in mine lucruri pe care eu n-am fost capabila sa le vad singura. Ca ai dat raspuns tuturor intrebarilor si framantarilor mele.
Ca ai facut sa aibe sens. Totul.
Sa-ti spun "Te iubesc!" e de prisos. Iti arat asta cu fiecare respiratie.


A desprins foaia din agenda, a impaturit-o cu atentie, a asezat-o pe noptiera lui, apoi s-a intins si  a inchis ochii, invaluita fiind intr-un val de implinire.


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Infranta

Renunt!

A trecut atat de mult timp si am obosit. Nu mai am energie sa mai lupt impotriva ta. Si nu sunt sigura daca a mai ramas ceva pentru care sa lupt.

Ai castigat!

Poti lua  tot ce vrei, dar numai pleaca!
Ia-mi inima! Ia-mi sufletul! Sau orice a mai ramas pe aici... si pleaca! Te rog!
Am obosit si nu mai pot continua asa.

Deja am inceput sa te urasc. Pe tine! Dintre toate persoanele de pe planeta asta eu te urasc pe tine. Pe tine! De necrezut!

Imi simt inima cum se farama in piept. Se transforma in cioburi. Si imi e din ce in ce mai greu sa respir. Ma doare.

Te rog, pleaca! Acum! Te rog!

Pleoapele-mi sunt atat de grele... Incerc sa-mi deschid ochii si sa ma trezesc din visul acesta urat.


vineri, 11 aprilie 2014

Religie

Cred ca religia este un drept si nu o obligatie. Fiecare persoana are dreptul sa decida daca vrea sa creada si in cine vrea sa creada, iar eu am obligatia sa-i respect dezicia.

Cred, de asemenea, ca religia are un efect pozitiv asupra persoanelor.

Dar este ceva ce nu reusesc sa inteleg, oricat de mult as incerca: "frica de Dumnezeu".

Cineva a spus azi "Nu minti, nu face rau, nu fura din frica de Dumnezeu". Din frica.

De ce?

De ce nimeni nu zice "Nu minti, nu face rau, nu fura din iubire. Pentru tine. Pentru oameni. Pentru Dumnezeu"?

Din iubire.

duminică, 6 aprilie 2014

Acceptare

Stiu ca toate persoanele au defecte. Morale si fizice. Mi se pare normal.
Mi se pare normal ca eu sa am defecte, dar nu pot sa accept. Sa ma accept.
Cand ma privesc imi observ doar imperfectiunile. Ma cunosc suficient de bine si-mi stiu toate calitatile, dar defectele par atat de stridente incat nu ma pot gandi la altceva.

Sentimente,idei, ganduri, opinii, actiuni, aspect fizic.

Le vad pe toate. 

Si le urasc.

Si-as vrea sa le sterg cu buretele.

Si as deveni altcineva... Altcineva perfect.

Dar n-as mai exista eu.
Simbioza aceasta intre bine si rau imi da viata. Sunt constienta de asta.  Stiu ca fara defecte nu exista calitati. Sunt absolut sigura ca fara ele si fara efectele lor n-as mai gandi la fel.

Si totusi... cum sa accept? Sa ma accept?

joi, 3 aprilie 2014

Ganduri


Nu stiu cum esti tu, dar mie niciodata nu mi-a fost frica sa fiu diferita. In fiecare clipa imi este teama ca nu sunt. Ca o sa ma arunc in multime si o sa fiu ca ei. Si n-ai sa ma mai recunosti.  Ca am sa ma contopesc cu ei si n-am sa ma mai recunosc nici eu.

Am impresia ca joc obsesiv si neincetat "Gaseste diferentele". Intre mine si ei.

Azi sunt la capitolul ganduri. Imi place sa gandesc. Iau fiecare idee si incerc sa o descifrez, sa o analizez, sa o traduc in cuvinte, sa o modelez. Imi place ce gandesc si cum gandesc, chiar daca de cele mai multe ori nu gasesc raspunsuri  si nu sunt capabila sa-mi formulez o opinie.

Dar apoi ma intreb: Daca ai strange toate gandurile intr-un loc, le-ai putea observa pe ale mele? Si ei au aceleasi preocupari sau eu chiar sunt diferita?

Este greu sa aflu raspunsul. Oamenii nu-ti spun, atunci cand te saluta, framantarile lor. Si imi este frica sa aflu raspunsul.

Imi este frica sa aflu ca sunt ca ei. Ca mintea mea este la fel. Ca nu am nimic in plus sau in minus care sa ma diferentieze.

Care sa te ajute sa ma observi cu usurinta din multimea aceasta imensa...

joi, 27 martie 2014

Intreaba-ma

Niciodata nu ai intrebat "de ce?".
Niciodata nu ai vrut sa stii mai mult.
Iar eu am atatea de spus. Atatea si atatea idei si ganduri de impartasit. Mi se strang toate in varful limbii si vreau sa le rostesc de fiecare data cand deschid gura.

De ce nu intrebi? De ce nu vrei sa afli? Chiar vreau sa-ti spun, dar nu pot. Trebuie sa intrebi mai intai.

Astept. Intreaba-ma!

Ploaia


Astazi, cand razele soarelui imi imbraca trupul in lumina-i aurie, iar cerul este atat de albastru incat nu ma satur sa-l privesc, mi se pare bizar gandul la ploaie. Am impresia ca ploaia e o legenda, o poveste de infricosat copii.

Dar eu imi amintesc...

Imi amintesc miros de pamant umed, miros de iarba. Stropi reci ce se preling de-a lungul firelor de par. Frig. Pasi grabiti.Umbrela neagra. Chipuri schimonosite. Ochi tristi.

Ploaia ma spala.

Ne spala.De egoism. De rautate. De invidie.

Ploaia ma linisteste. Ma inspira. Imi aduce ganduri, idei, cuvinte. 

Sentimente.

Ploaia ma protejeaza. De mine. De noi.


Mi-e dor de ploaie. Astept sa vina.

duminică, 2 martie 2014

Zidul


Mi-ai cerut sa daram zidul dincolo de care se ascundea sufletul meu. Voiai sa-i afli toate secretele. Sa observi, sa analizezi, sa intelegi.

Ti-am aratat. Imi doream atat de mult sa-mi cunosti sufletul, sa afli ce se gaseste chiar si in cel mai intunecat ungher al lui, incat nu a mai contat cat imi era de greu sa ma dezbrac de fiecare voal in care imi invelisem cu grija toata fiinta mea. Imi era atat de greu sa raman fragila, sa ma arat descoperita in fata ta, incat parea ca o sa ma doara. Dar totusi, rezistand instinctului de autoprotejare, m-am deschis tie. Ca sa vezi si tu.

Sa-mi vezi cea mai de pret comoara. Sa te minunezi, poate. Sa observi, macar. Stiam ca nu e cel  mai frumos lucru din lume,  dar e unic. Credeam ca valoreaza ceva. Cel putin pentru mine.

Si ai plecat.

N-am inteles nimic. Dar, acum, cand iti observ privirea senina, totul e clar. Tu n-ai vazut sacrificiul imens pe care l-am facut. Pentru tine a fost eveniment banal. Nici n-ai incercat sa deslusesti tainele sufletului meu fiindca ai crezut ca nu merita.

Am simtit furie. Am vrut sa te urasc. Dar oare aveam dreptul?

Ma tot gandesc... Oare n-ai fost in stare sa vezi nimic? Sau chiar nu era nimic de vazut?




duminică, 2 februarie 2014

Fericirea...

A trecut atat de mult timp de cand m-am simtit ultima data fericita, de cand am vazut ultima data pe cineva fericit, incat nici nu mai sunt sigura ca exista cu adevarat. Imi pare ca fericirea este o nascocire a sufletului meu bolnav care in fiecare moment tanjeste dupa ea. Macar pentru o clipa. O clipa in care timpul se opreste in loc, iar trecutul si viitorul dispar sub energia momentului.

O clipa in care nimic altceva nu mai conteaza, in care sunt doar eu. O clipa in care nimic altceva nu exista. Nici suferinta. Nici durere. Nici tristete. Nici macar oameni.

O clipa in care fericirea este atat de intensa incat o pot atinge, o pot mirosi, o pot gusta. Atat de puternica incat simt cum imi invaluie trupul. Si brusc acesta nu-mi mai apartine. Nu ma mai pot misca. Nu mai pot vorbi. Nu o mai pot ascunde oricat de mult as incerca sa estompez zambetul larg ce imi este imprimat pe chip.

O clipa in care simt ca ochii imi stralucesc. Ca stralucesc cu totul. Emanez fericire.

Si simt cum fericirea mea se imprastie in tot Universul. Cum fericirea me devine Universul...