duminică, 2 februarie 2014

Fericirea...

A trecut atat de mult timp de cand m-am simtit ultima data fericita, de cand am vazut ultima data pe cineva fericit, incat nici nu mai sunt sigura ca exista cu adevarat. Imi pare ca fericirea este o nascocire a sufletului meu bolnav care in fiecare moment tanjeste dupa ea. Macar pentru o clipa. O clipa in care timpul se opreste in loc, iar trecutul si viitorul dispar sub energia momentului.

O clipa in care nimic altceva nu mai conteaza, in care sunt doar eu. O clipa in care nimic altceva nu exista. Nici suferinta. Nici durere. Nici tristete. Nici macar oameni.

O clipa in care fericirea este atat de intensa incat o pot atinge, o pot mirosi, o pot gusta. Atat de puternica incat simt cum imi invaluie trupul. Si brusc acesta nu-mi mai apartine. Nu ma mai pot misca. Nu mai pot vorbi. Nu o mai pot ascunde oricat de mult as incerca sa estompez zambetul larg ce imi este imprimat pe chip.

O clipa in care simt ca ochii imi stralucesc. Ca stralucesc cu totul. Emanez fericire.

Si simt cum fericirea mea se imprastie in tot Universul. Cum fericirea me devine Universul...

Un comentariu: