marți, 15 aprilie 2014

Dezamagire

Acele cateva cuvinte de care se temea cel mai mult fusesera  rostite. Le intuia, dar confirmarea a venit ca un dus rece. Orice urma de speranta se evaporase acum, iar cuvintele ii rasunau in minte la nesfarsit.
In momentele acelea timpul parea sa se fi dilatat pentru ea. Secundele-i pareau ore in timp ce incerca sa gaseasca  reactia potrivita unei persoane careia nu-i pasa.

Se stradui sa schiteze un zambet cat mai natural, dar muschii nu o ascultau. Se chinuia sa mentina zambetul acela nereusit, dar tot ceea ce isi doarea era sa fuga, sa fuga, sa fuga pana cand  ar fi ramas  singura  si ar fi putut sa digere in liniste cuvintele ingrozitoare care inca-i rasunau in cap.
Avea totusi de mentinut aparentele. Rostea cu grija fiecare cuvant de parca orice neatentie i-ar fi tradat emotiile. De parca lupta ce se dadea in ea ar fi iesit la iveala.

Si inima ei...  simtea cum se transforma in plumb. Parea din ce in ce mai greu sa o tina in loc. Ii parea ca gravitatia avea un efect de zece ori mai mare asupra inimii, impingand-o spre pamant. In pamant. Stia ca inca respira, dar avea impresia ca aerul nu-i mai ajunge in plamani si se sufoca. Orice respiratie profunda era in zadar...

Inca zambea fals in timp incerca sa-si focuseze atentia asupra discutiei neutre ce tocmai incepuse.

luni, 14 aprilie 2014

Implinire

Era mijlocul noptii si ea statea in celalat colt al patului, cu picioarele aduse la piept si mainile sprijinite pe genunchi, privindu-l. In camera intunecata fata  lui parea ciudata, neobisnuita. Dar ea stia ca, dincolo de umbrele ce se jucau pe chipul lui, era aceeasi persoana care i-a daruit  lucruri pe care nu s-a gandit niciodata sa le ceara.
Niciodata pana atunci nu a reusit sa exprime in cuvinte tot ce simtea cand se gandea la el. Dar in noaptea aceea totul a devenit clar. Fiecare cuvant imprastiat prin ganduri, prin sentimente se aseza, frumos, la locul lui in ceea ce avea sa fie, asa cum i-a marturisit mai tarziu, lectura lui preferata. Se repezi spre noptiera, din sertarul careia lua stiloul si agenda si incepu sa scrie...

Nu cred ca exista ceva pentru care sa nu iti  fiu recunoscatoare. Ai aparut in viata mea atunci cand ma asteptam mai putin. Si ai schimbat-o pentru totdeauna.
Iti multumesc ca nu ai pus niciodata la indoiala increderea in mine. Ca m-ai facut pe mine sa am incredere in mine si, poate cel mai important lucru, ca m-ai facut sa am incredere in tine. Sa pot sa ma arat in fata ta fara voaluri si fara masti. Incredere sa stiu ca tu vei fi intotdeauna langa mine, cand voi avea nevoie, dar si cand nu.
Iti multumesc ca m-ai acceptat asa cum sunt, cu visele si cu temerile mele. Ca m-ai sustinut si ambitionat  sa-mi indeplinesc fiecare dorinta, fiecare vis, fiecare scop, fara sa ma lasi sa renunt atunci cand credeam ca totul e in zadar.
Iti multumesc ca ai vazut in mine lucruri pe care eu n-am fost capabila sa le vad singura. Ca ai dat raspuns tuturor intrebarilor si framantarilor mele.
Ca ai facut sa aibe sens. Totul.
Sa-ti spun "Te iubesc!" e de prisos. Iti arat asta cu fiecare respiratie.


A desprins foaia din agenda, a impaturit-o cu atentie, a asezat-o pe noptiera lui, apoi s-a intins si  a inchis ochii, invaluita fiind intr-un val de implinire.


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Infranta

Renunt!

A trecut atat de mult timp si am obosit. Nu mai am energie sa mai lupt impotriva ta. Si nu sunt sigura daca a mai ramas ceva pentru care sa lupt.

Ai castigat!

Poti lua  tot ce vrei, dar numai pleaca!
Ia-mi inima! Ia-mi sufletul! Sau orice a mai ramas pe aici... si pleaca! Te rog!
Am obosit si nu mai pot continua asa.

Deja am inceput sa te urasc. Pe tine! Dintre toate persoanele de pe planeta asta eu te urasc pe tine. Pe tine! De necrezut!

Imi simt inima cum se farama in piept. Se transforma in cioburi. Si imi e din ce in ce mai greu sa respir. Ma doare.

Te rog, pleaca! Acum! Te rog!

Pleoapele-mi sunt atat de grele... Incerc sa-mi deschid ochii si sa ma trezesc din visul acesta urat.


vineri, 11 aprilie 2014

Religie

Cred ca religia este un drept si nu o obligatie. Fiecare persoana are dreptul sa decida daca vrea sa creada si in cine vrea sa creada, iar eu am obligatia sa-i respect dezicia.

Cred, de asemenea, ca religia are un efect pozitiv asupra persoanelor.

Dar este ceva ce nu reusesc sa inteleg, oricat de mult as incerca: "frica de Dumnezeu".

Cineva a spus azi "Nu minti, nu face rau, nu fura din frica de Dumnezeu". Din frica.

De ce?

De ce nimeni nu zice "Nu minti, nu face rau, nu fura din iubire. Pentru tine. Pentru oameni. Pentru Dumnezeu"?

Din iubire.

duminică, 6 aprilie 2014

Acceptare

Stiu ca toate persoanele au defecte. Morale si fizice. Mi se pare normal.
Mi se pare normal ca eu sa am defecte, dar nu pot sa accept. Sa ma accept.
Cand ma privesc imi observ doar imperfectiunile. Ma cunosc suficient de bine si-mi stiu toate calitatile, dar defectele par atat de stridente incat nu ma pot gandi la altceva.

Sentimente,idei, ganduri, opinii, actiuni, aspect fizic.

Le vad pe toate. 

Si le urasc.

Si-as vrea sa le sterg cu buretele.

Si as deveni altcineva... Altcineva perfect.

Dar n-as mai exista eu.
Simbioza aceasta intre bine si rau imi da viata. Sunt constienta de asta.  Stiu ca fara defecte nu exista calitati. Sunt absolut sigura ca fara ele si fara efectele lor n-as mai gandi la fel.

Si totusi... cum sa accept? Sa ma accept?

joi, 3 aprilie 2014

Ganduri


Nu stiu cum esti tu, dar mie niciodata nu mi-a fost frica sa fiu diferita. In fiecare clipa imi este teama ca nu sunt. Ca o sa ma arunc in multime si o sa fiu ca ei. Si n-ai sa ma mai recunosti.  Ca am sa ma contopesc cu ei si n-am sa ma mai recunosc nici eu.

Am impresia ca joc obsesiv si neincetat "Gaseste diferentele". Intre mine si ei.

Azi sunt la capitolul ganduri. Imi place sa gandesc. Iau fiecare idee si incerc sa o descifrez, sa o analizez, sa o traduc in cuvinte, sa o modelez. Imi place ce gandesc si cum gandesc, chiar daca de cele mai multe ori nu gasesc raspunsuri  si nu sunt capabila sa-mi formulez o opinie.

Dar apoi ma intreb: Daca ai strange toate gandurile intr-un loc, le-ai putea observa pe ale mele? Si ei au aceleasi preocupari sau eu chiar sunt diferita?

Este greu sa aflu raspunsul. Oamenii nu-ti spun, atunci cand te saluta, framantarile lor. Si imi este frica sa aflu raspunsul.

Imi este frica sa aflu ca sunt ca ei. Ca mintea mea este la fel. Ca nu am nimic in plus sau in minus care sa ma diferentieze.

Care sa te ajute sa ma observi cu usurinta din multimea aceasta imensa...